Programari: 0770 958 858

Albire dentară

Zâmbet mai alb și mai strălucitor în maxim 60 de minute!

Albirea dentară profesională reprezintă cea mai simplă și confortabilă metodă de a-ți recăpăta strălucirea zâmbetului printr-o singură vizită la cabinetul medicului stomatolog.

Tratamentul de albire dentară este unul dintre cele mai solicitate servicii de estetică dentară, acest fapt fiind o reacţie la importanţa tot mai mare pe care societatea contemporană o acordă înfăţişării exterioare. În aceste condiţii, nu este de mirare că albirea dinţilor este o procedură solicitată în special de persoanele supuse atenţiei ochiului public.
Aceste tratamente cosmetice diferă în privinţa eficacităţii, costului, durabilităţii şi a efectelor secundare, însă albirea dinţilor se referă în general la aplicarea compuşilor peroxidici pe dinte, cum ar fi peroxidul de hidrogen.
Gradul de albire a dintelui variază în funcţie de mai mulţi factori: tipul de pete, concentraţia agentului de albire din produsul utilizat, timpul în care agentul de albire acţionează pe dinte şi frecvenţa cu care tratamentul este repetat.
De ce să apelez la albirea dentară în cabinet?
Sunt numeroase motive pentru care un pacient alege procedura de albire profesională a dinților.

⠀⠀⠀⠀⠀⠀ • alimente și băuturi care schimbă culoarea dinților (cafeaua, vinul roșu, zmeura etc.)

⠀⠀⠀⠀⠀⠀ • obiceiuri vicioase precum fumatul

⠀⠀⠀⠀⠀⠀ • placa bacteriană/tartrul poate afecta în egală măsură culoarea dintelui natural     

⠀⠀⠀⠀⠀⠀ • tratamente îndelungate cu antibiotice     

⠀⠀⠀⠀⠀⠀ • mici traumatisme dentare – fisuri în smalț? care favorizează formarea petelor pe suprafața dintelui

Există câţiva paşi necesari înaintea unui tratament de albire a dinţilor.
În primul rând, medicul stomatolog trebuie să stabilească dacă pacientul este un bun candidat pentru această procedură:

⠀⠀⠀⠀⠀⠀ • albirea dinţilor nu este recomandată femeilor însărcinate sau celor care alăptează

⠀⠀⠀⠀⠀⠀ • persoanele cu boli gingivale sau eroziune dentară

⠀⠀⠀⠀⠀⠀ • copiilor până în 16 ani şi persoanelor cu dinţii foarte sensibili sau alergice la peroxid

⠀⠀⠀⠀⠀⠀ • nu se recomandă albirea la pacienții cu dinți fisurați

⠀⠀⠀⠀⠀⠀ • albirea nu are efect asupra coroanelor sau oricărui alt tip de dinte care nu este natural

⠀⠀⠀⠀⠀⠀ • dacă aveţi o obturație de culoarea dintelui, albirea va avea efect doar asupra suprafeţei dentare, nu şi asupra materialului din care e realizată obturația.

Candidaţii ideali pentru albirea dinţilor sunt persoanele ce prezintă pe dinţi pete gălbui sau maronii cauzate de cafea, ceai, alcool sau medicamente.
Tratamentul poate dura în jur de 3 şedinţe, iar în urma acestuia pacienţii vor avea dinţi cu până la 3 nuanţe mai albi. Rezultatul albirii durează în medie 2-3 ani, dar se poate repeta după această perioadă.