Bun venit! Am preselectat varianta site-ului pentru clinica cea mai apropiată de tine (Satu Mare). Poți schimba clinica din banda gri de mai jos.
Program
Luni-Vineri: 8:00 - 17:00
Clinicile noastre

Fațete dentare, soluția zâmbetului natural perfect

Cu toții ne dorim un zâmbet perfect, iar pentru a-l avea timp îndelungat, putem apela la fațete dentare. Dantura unui adult se deteriorează în timp din cauza expunerii la factori mecanici, alimente și băuturi care pătează sau afectează smalțul dinților și, evident, prin procesul de îmbătrânire. Dinții se pot colora odată cu vârsta și din cauza obiceiurilor alimentare nocive. De asemenea, aceștia se pot ciobi, fisura sau se pot spația.

Din fericire, tehnologia a avansat și acum există metoda de a corecta aspectul danturii cu fațete dentare care se aplică pe dinții vizați, fără a le afecta structura. Practic, vorbim despre foițe subțiri din porțelan care se cimentează pe suprafața dintelui natural, imitând 100% aspectul acestuia, însă având netezime și perfecțiune a nuanței. Fațetele se aplică cu o intervenție minimă asupra dintelui, printr-o șlefuire delicată a suprafeței acestuia, pentru a asigura aderența.

La clinica Finess Dental folosim fatete dentare care imită perfect aspectul dinților naturali, prin culoare, formă și transparență, pentru a oferi un zâmbet estetic pacienților.

Când poți apela la fațete dentare

Pacienții care au structura dinților neafectată de carii sau ai căror dinți nu au fost devitalizați își pot înfrumuseța zâmbetul cu ajutorul fațetelor. Acestea se pot aplica pentru a corecta aspectul dinților pătați, ciobiți sau pentru alinerea danturii în cazul spațiilor interdentare prea mari. Practic, acest strat de porțelan îți optimizează forma, mărimea și culoarea dinților, eliminând aspectul evident de „dinți puși“ care poate apărea în cazul coronițelor.

De asemenea, fațetele pot ajuta în cazul abraziei dentare, când smalțul a fost distrus prin procese mecanice, iar dentina rămâne expusă provocând sensibilitate. În acest caz, suprafața afectată poate fi acoperită cu fațete, protejând dintele și eliminând disconfortul sensibilității.

În cazul dinților afectați de carii, care necesită plombe mai mari, se pot folosi fațete dentare după ce dintele a fost tratat, pentru ca aspectul să fie natural și uniform. Odată aplicate, fațetele măresc gradul de rezistență a dinților naturali. În plus, metoda de tratament este mult mai delicată și mai puțin agresivă decât în cazul coroanelor.

La clinica Finess Dental folosim fațete dentare de ultimă generație, în general cu scop pur estetic, însă acestea pot fi utilizate și ca metodă de prevenție în anumite afecțiuni ale dinților care implică distrugerea smalțului.

Încă unul dintre avantajele acestora este și faptul că nu necesită îngrijire specială, pentru că le tratezi exact ca pe dinții naturali, prin periaj și curățare cu ață dentară. În plus, îți protejează dinții de carii și nu se pătează la contactul cu alimente și băuturi colorate.

Ce tipuri de fatete dentare sunt disponibile în România

Există mai multe tipuri de fatete dentare din care poți alege cea mai bună variantă pentru tine, împreună cu medicul tău stomatolog,  în funcție de nevoia danturii tale și de buget. Fațetele din compozit sunt cele mai puțin costisitoare, însă sunt mai puțin rezistente decât celelalte tipuri de fațete. Acestea se aplică într-o singură vizită la medicul stomatolog și durează între 5 și 7 ani, în funcție de cum le îngrijești.

Fațetele dentare din zirconiu sunt o variantă mai rezistentă și, evident, mai costisitoare, însă au opacitate destul de mare, nu au transparența dintelui natural, dar durează mai mult de 5 ani.

Cele mai folosite fațete dentare în stomatologia modernă sunt cele din ceramică, configurate pe structura dintelui și fizionomia fiecărui pacient în parte, prin Digital Smile Design, cea mai nouă tehnologie de personalizare a zâmbetului. Acestea durează până la 15 ani pe dinte și sunt ușor de aplicat. 

La clinica Finess Dental folosim fatete dentare Emax, cele mai evoluate fațete din porțelan ceramic. În esență, există două tipuri de fațete din porțelan – cele din ceramică feldspatică și cele din ceramică presată. Cele din ceramică presată, așa cum sunt și fațetele Emax sunt mai rezistente și au aderență mai bună pe dinte pentru că sunt gravate chimic, creându-se asperități pe suprafața de contact. Astfel, lipirea fațetei pe dinte se realizează la nivel microscopic și asigură adeziune puternică. Mai mult decât atât, acestea sunt personalizate astfel încât să fie perfect compatibile cu conturul și nuanța dintelui natural al pacientului. Pacienții sunt implicați direct în realizarea fațetelor finale pentru a fi siguri că vor avea zâmbetul dorit.

Spre deosebire de fațetele din ceramică feldspatică, ce sunt realizate din straturi de porțelan supuse la temperaturi înalte și sunt mai groase, noile fațete dentare Emax din ceramică presată sunt mai rezistente și au, în același timp, transluciditate, imitând perfect aspectul natural.

Fie că alegi fațete dentare Emax, fie că optezi pentru altă variantă, este important să menții rutina de igienă orală cu conștiinciozitate, pentru a păstra dinții și gingiile sănătoase. Chiar dacă acestea nu se pot deteriora, păta sau caria, au nevoie, totuși, să fie periate și îngrijite corespunzător, cu o pastă de dinți cu fluor, non-abrazivă, pentru a le menține aspectul neted, frumos, cât mai mult timp.