Bun venit! Am preselectat varianta site-ului pentru clinica cea mai apropiată de tine (Satu Mare). Poți schimba clinica din banda gri de mai jos.
Program
Luni-Vineri: 8:00 - 17:00
Clinicile noastre

Tratamentul endodontic pe înțelesul pacientului

Tratamentul endodontic pe înțelesul pacientului

Știai că, peste 15 milioane de dinți sunt salvați anual cu tratamentul endodontic? Această intervenție aparent complicată, cunoscută mai ales sub numele de tratament de canal radicular, tinde să sperie tot mai mulți pacienți, care o amână, astfel, până este prea târziu și dintele natural nu mai poate fi salvat.

Înțelegerea exactă a procedurii și necesitatea realizării sale la timp este extrem de importantă în menținerea integrității danturii până la o vârstă cât mai înaintată. Grăbind prezentarea la medicul stomatolog la primele semne de infecție dentară te va elibera de durere și te va ajuta să-ți păstrezi zâmbetul.

De ce să accepți tratamentul de canal radicular

Pentru a înțelege ce înseamnă de fapt tratamentul endodotic și când ai neapărat nevoie de acesta, trebuie să te familiarizezi cu anatomia dintelui.

Dintele este format din mai multe straturi – smalțul de la suprafață, dentina din mijloc, care este protejată de smalț, și pulpa dentară sau țesutul moale. Practic, pulpa dentară are rolul cel mai important în formarea dintelui și existența sa este esențială în perioada de dezvoltare dentară. Aceasta conține vase de sânge, terminații nervoase și țesut conjunctiv din care se dezvoltă țesuturile dure ale dintelui. Pulpa ocupă întreaga suprafața internă a dintelui, de la coroană până la vârful rădăcinii unde se conectează la țesutul din jur.

Odată ajuns la maturitate, dintele poate supraviețui și fără pulpă, pentru că se poate hrăni de la țesuturile din jurul său. De aceea, atunci când apare o infecție profundă care poate afecta dintele, medicul stomatolog îndepărtează pulpa dentară pentru a salva dintele.

Când ai nevoie de tratamentul endodontic

Intervenția pe canalul radicular se impune atunci când pulpa dentară se inflamează sau se infectează. Lăsată netratată, aceasta poate duce la probleme și mai serioase precum durere severă, abces sau chiar pierderea dintelui. Inflamația sau infectarea pulpei dentare poate apărea ca urmare a unor carii netratate, a intervențiilor repetate asupra dintelui, a unor fisuri apărute în suprafața smalțului dentar, cauzate de abraziunea dentară, sau în urma unor traumatisme severe.

Printre simptomele care ar trebui să te trimită de urgență la un consult stomatologic se numără durerea severă, localizată la nivelul unui anumit dinte, atunci când muști sau mesteci alimente, apariția unei fisuri pe suprafața smalțului sau un dinte ciobit, apariția unui abces, cariile profunde, gingiile care își închid culoarea sau se umflă, sensibilitatea dentară accentuată la cald sau rece, care nu dispare nici după îndepărtarea stimulului.

Cum are loc intervenția

Chiar dacă pare o intervenție extrem de invazivă, tratamentul de canal radicular este foarte ușor pentru pacient, mai ales cu noua tehnologie din stomatologie. Marea majoritate a pacienților tratați cu tehnologie de ultimă generație și anestezie nu simt nici un disconfort în timpul procedurii.

De exemplu, tratamentul endodontic asistat la microscop are mai multă precizie, rată de succes mai mare și durează mult mai puțin decât tratamentul clasic. Pacientul poate fi tratat astfel în una, maximum două vizite la dentist.

Practic, tratamentul constă în îndepărtarea pulpei dentare infectate de către medicul specialist endodont, urmată de curățarea cu atenție și dezinfectarea canalului radicular, umplerea și sigilarea acestuia cu un material inert omogen și radioopac, pentru a putea verifica tratamentul prin radiografie dentară.

Pentru că dintele tratat astfel și devitalizat va fi mai predispus la fracturi sau fisuri, medicul dentist va decide să îl protejeze cu o coroană, pentru a-i reda complet funcționalitatea.

Tratamentul endodontic are rolul de a elibera pacientul de durerea intensă cauzată de inflamația sau infecția pulpei dentare. În primele zile după tratament, pacientul poate să simtă încă sensibilitate a dintelui tratat. Însă durerea intensă chiar și după tratament necesită un nou consult și intervenție din partea medicului stomatolog.