Programari: 0770 958 858

Microscop dentar

Poți trata doar ceea ce vezi!

Tratamentele endodontice de ultimă generație reprezintă platforma de plecare în asigurarea succesului funcționării biologice de lungă durată a dintelui și lipsei durerii dentare pentru pacient. Echipamentele high tech vin în sprijinul cunoștințelor medicale aprofundate ale specialiștilor endodonți pentru a facilita acest lucru. În prezent, stomatologii de top la nivel mondial sunt de accord cu faptul că tratamentul endodontic sub microscop a dus la maximizarea pe termen lung a beneficiilor oferite pacienților.

De multe ori, dinții care necesită tratament endodontic pot reprezenta o bază pentru multe restaurări protetice ce implică, însă, cerințe particulare de estetică. Cu toate acestea, în practica endodontică prezentă, stomatologii se confruntă cu o serie de provocări, aflate în continuă creștere, determinate în primul rând de numeroase variații anatomice ale canalului dentar. O mare parte din aceste anomalii nu pot fi identificate la o evaluare a dintelui prin metodele clasice de tratament endodontic. Din această cauză, în tratamentele endodontice clasice, atât chirurgicale cât și nechirurgicale, eșecurile pot deveni frecvente.

Tehnica tratamentului sub microscop este superioară conceptelor de tratament tradiționale, lucru confirmat și de numeroase studii desfășurate la nivel global. Ergonomica tratamentului va fi de asemenea îmbunătățită, atât pentru dentist cât și pentru pacient.

Ca urmare a măririi imaginii dintelui precum și a iluminării coaxiale a câmpului de lucru, devine posibilă soluționarea situațiilor de tratament unice sau de specialitate într-un mod mult mai eficient și cu o precizie crescută. Dentiștii vor reuși să observe în detaliu canalul dentar și posibilele probleme ale acestuia, le vor putea trata cu succes pe cele din urmă, obținând rezultate chiar spectaculoase.